Ce faci cu emoțiile tale, dincolo de hormoni, trecut și context
În continuarea articolului despre emoții și hormoni…
Emoțiile au explicații.
Comportamentele au consecințe.
În ultimii ani, am devenit mult mai buni la a explica de ce simțim ce simțim: hormoni, copilărie, stres, relații, context social. Toate aceste explicații sunt reale și utile. Problema apare atunci când ele devin punct final, nu punct de plecare.
Responsabilitatea emoțională începe exact acolo unde explicațiile se opresc.
Un lucru esențial, adesea confundat:
Nu alegem întotdeauna ce simțim.
Alegem însă ce facem cu ceea ce simțim.
Această diferență este baza oricărei relații funcționale — cu ceilalți și cu noi înșine.
„Așa sunt eu.”
„Am avut o zi grea.”
„Sunt sub presiune.”
„E din cauza hormonilor.”
Toate pot fi adevărate.
Niciuna nu anulează impactul comportamentului.
Explicațiile:
Dar nu pot fi folosite ca scut permanent împotriva responsabilității.
Altfel, orice reacție ar deveni justificabilă.
Responsabilitatea emoțională nu înseamnă:
Înseamnă:
Responsabilitatea nu neagă emoția.
O integrează.
Există un mit periculos: că emoțiile exprimate prin duritate, furie sau agresivitate ar fi mai „puternice” sau mai legitime.În realitate:
Forma nu face emoția mai matură.
Asumarea o face.
Pentru că ne obligă să renunțăm la:
Responsabilitatea emoțională presupune un lucru simplu și greu în același timp:
„Asta simt. Asta am făcut. Și îmi asum.”
Fără să dramatizezi.
Fără să te ascunzi.
Fără să transferi vina.
În relații, lipsa responsabilității emoționale arată adesea așa:
Când responsabilitatea există:
Nu pentru că emoțiile dispar, ci pentru că sunt gestionate matur.
Responsabilitatea emoțională nu promite liniște constantă.
Promite claritate.Claritate în:
Aceasta este baza oricărei schimbări reale.
Explicațiile sunt necesare.
Dar nu sunt suficiente.Hormonii, trecutul și contextul pot explica emoțiile.
Responsabilitatea decide comportamentul.Acolo unde alegerea este asumată, relațiile se schimbă.
Acolo unde nu este, explicațiile se repetă.